În ultima vreme, drept să vă spun, mă simt puțin bulversată de cele ce se întâmplă în jurul meu. Iar teama cea mai mare este ca nelămuririle mele, ce duc la un balans destul de precar, să nu-i afecteze pe cei din jurul meu. Mici sau mari.
Am să mă opresc la cele ce mă nedumiresc în privința alimentației. Deja știu, ca marea majoritate, că zahărul este foarte nociv pentru organism. Știu că e ideal să consumăm mai puțină carne, știu că pâinea albă îngrașă și mai știu multe altele. Știu că excesele sunt cele care fac cel mai rău și încerc să fiu în echilibru. Zic deci că mi-am făcut temele la acest capitol. Dar când aflu că alimente ce-mi păreau inofensive devin adevărați dușmani ai sănătății, deja simt cum lucrurile se răstoarnă unele peste altele.
Spre exemplu, chiar ieri am citit un articol despre pufuleți. Să nu credeți că nu știam că o pungă întregă mâncată pe nerăsuflate e cam mult pentru cineva care își dorește o mărime mai mică la rochie. Dar de la a avea multe calorii, la a conține o serie de aditivi periculoși, responsabili cu declanșarea sindromului ADHD este cale lungă. Nu știu dacă să-i mai dau crezare celebrului doctor al cărui nume mi-e greu să-l pronunț, dar de câte ori o fac gândul mă duce la a un maestru al păcălelilor.
Doctorul Gheorghe Mencinicopschi este cel ce afirmă că a consuma acest aliment în mod regulat sau a-l da copiilor să-l consume înseamnă expunerea la astm, rinită, urticarie, creşterea incidenţei apariţiei unor tumori tiroidiene, alterări ale percepţiei şi comportamentului și stări de confuzie… Serios acum… Nu pare totul o glumă proastă? Banalii pufuleți? Cei pe care îi consumăm cu nostalgia copilăriei și pe care îi recomandăm copiilor în locul chipsurilor, cu gândul că sunt mult mai sănătoși? Cu gândul că nu sunt decât mălai expandat și singurul risc este de a se umple stomacul copilului prea repede și a refuza apoi mâncarea?
Dacă riscurile acestea sunt doar pe un sfert adevărate, tot trebuie luate în calcul. Mai ales când vine vorba de copii, ce consumă multe altele nu tocmai sănătoase, oricât s-ar strădui adulții să îi țină departe de ele. Mă uit la părul alb al domnului doctor, mă gândesc la faptul că nu poate fi o conspirație împotriva producătorilor de pufuleți și-mi zic că e mai bine să previn. Și dacă tot am aflat, să vă spun și dumneavoastră, lăsându-vă apoi să alegeți cum credeți că o fi mai bine.
Pentru că eu, cum spuneam, în ultima vreme sunt în căutarea echilibrului. Nu perfect, pentru că e greu de găsit în tot ce ține de natura umană. Acela însă care să mă ajute să continui să cresc și să-i ajut și pe alții să crească. Cât mai sănătos, dacă se poate. Iar asta pare că e posibil doar consumând și doze de educație.
