Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care are în colecţiile sale aproximativ 750.000 de piese, reunind cele mai importante descoperiri arheologice şi documente istorice din ţară, a lansat, luni, un concurs internaţional pentru reabilitarea sediului său din Bucureşti.
Demararea lucrărilor de consolidare a sediului Muzeului Naţional de Istorie a României se numără printre priorităţile strategice ale Ministerului Culturii în anul 2016. Astfel, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al MNIR, şi ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, lansarea concursului internaţional de soluţii de arhitectură “Noul Muzeu Naţional de Istorie a României”, organizat sub egida Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor.
La conferinţă au participat şi Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaţilor, Ana Maria Zahariade, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, şi Paul Ioan, director general al Profesional Construct.
În acest context, Ernest Oberländer-Târnoveanu a declarat că reabilitarea sediului MNIR va deveni realitate graţie conlucrării instituţiilor implicate în proiect. Totodată, directorul general al MNIR a accentuat faptul că patrimoniul muzeului a suferit degradări de-a lungul timpului, tocmai pentru că nu au fost condiţii propice pentru păstrarea obiectelor cu valoare istorică inestimabilă. Astfel, proiectul de consolidare a MNIR este o consecinţă firească a acestei stări de fapt. Totuşi, nu există încă o hotărâre certă privind mutarea patrimoniului aflat în acest moment în incinta MNIR în spaţii de depozitare prielnice sau în laboratoare speciale, pe parcursul desfăşurării lucrărilor de reabilitare, a precizat Ernest Oberländer-Târnoveanu.