full screen background image

Maşina condusă de un tânăr băut, din Frasin, a rupt 5 stâlpi de iluminat, în Gura Humorului

stalp     În cursul dimineţii de duminică, în jurul orei 06.45, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin 112, despre faptul că, pe bd. Bucovina, din oraşul Gura Humorului, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orelor 06.40, în timp ce conducea autoturismul, pe bd. Bucovina, din oraşul Gura Humorului, datorită conducerii imprudente şi a consumului de băuturi alcoolice, un tânăr, de 21 de ani, din oraşul Frasin, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Astfel, a intrat în derapaj, a pătruns pe scuarul dintre cele două sensuri de mers şi a rupt cinci stâlpi de iluminat ornamentali.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments