full screen background image

Două depăşiri neregulamentare şi un şofer băut au dus la producerea unui accident în Frumosu

accident1     Joi, în jurul orei 19.14, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Grănicerului din comuna Frumosu, un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Rădăuți, a întâlnit un autoturism parcat pe sensul său de mers și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus, din sens opus, de un bărbat de 63 ani, din comuna Frumosu.

Acesta, la rândul său, la întâlnirea cu un autoturism parcat pe sensul său de mers, nu a acordat prioritate de trecere.

Cele două autoturisme au efectuat în mod neregulamentar manevra de depășire a autoturismelor care se aflau oprite pe sensurile lor de mers și s-au acroșat.

În urma coliziunii, conducătorul auto de 52 de ani a suferit leziuni uşoare.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, în cazul  bărbatului de 63 de ani, și de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 52 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments