Mi-am făcut timp în weekendul acesta pentru mine și am citit. Și tare mi-au plăcut cele citite, căci erau scrise pentru suflet și minte… Atât de mult mi-au plăcut cele așternute în paginile cărții, încât nu mă pot abține a le împărtăși cu dumneavoastră.
Sunt câteva îndemnuri de folosință tuturor, cred. Pentru că dacă sunteți în acord cu ele, ați putea să faceți rost de bine nu doar pentru dumneavoastră, ci și pentru ceilalți. Sunt despre noi, oamenii, veșnic imperfecți, dar mereu în căutarea perfecțiunii. A noastră și mai ales a celorlalți. Sunt scrise de Părintele Nicolae Steinhardt, despre care am credința că ați auzit mulți.
Cam așa spune Părintele în cartea lui: “Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.
Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreț, orice rea dispoziție (…) strică totul. Acum știu, am aflat și eu…”.
Frumos spune Părintele!… Mult mai frumos decât am fi putut să o spunem noi, chiar dacă reuși să simțim uneori egal cu el. Și asta și poate și pentru faptul că nu e de ajuns să gândim și simțim asemeni. Ci e necesar și să făptuim asemeni. Cât ne stă în putință.
Sper să nu fi fost prea greu digerabilă doza aceasta de educație. Pentru că indiferent că suntem sau nu mai aproape de cele sfinte, cu toții viețuim imperfect, căutând, cum spuneam perfecțiunea. Important e unde o căutăm mai mult. În noi sau în ceilalți…
