La nivelul judeţului Suceava, s-au primit, duiminică, de la ANM-CMR Moldova trei atenţionări meteorologice cod galben care au vizat fenomene meteo periculoase specifice iernii – depuneri de polei, şi anume în intervalele orare: 07.00 – 09.00; 09.00 – 11.00 şi 11.00 – 14.00.
Pe timpul celor trei atenţionări meteorologice periculoase imediate, în judeţ s-au produs două accidente rutiere.
Unul a fost în Fălticeni, pe str. Plt. Ghiniţă, în care a fost implicat un autoturism. În urma accidentului, au rezultat 6 victime, 4 dintre acestea fiind asistate medical (o femeie însărcinată în luna a VI-a şi 3 adulţi, aceştia fiind transportaţi la CPU Fălticeni), iar celelalte 2 persoane refuzând transportul.
Celălat accident rutier s-a petrecut în comuna Moara, pe DJ 209 C, în care au fost implicate două autoturisme. Din cele 5 persoane implicate, 2 au fost asistate medical şi transportate la UPU Suceava (o femeie învârstă de 25 ani şi copilul acesteia în vârstă de 3 luni), iar celelalte 3 persoane au refuzat transportul.
Cauzele responsabile pentru producerea accidentelor vor fi stabilite de către organele competente.