full screen background image

Şoferi prinşi conducând băuţi, în Fălticeni şi Viocovu de Sus

POLITIST     Miercuri, la ora 23.18,  pe str. 2 Grăniceri, din municipiul Fălticeni, a fost oprit, pentru control, autoturismul condus de un bărbat, de 38 de ani, domiciliat în comuna Baia.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expira, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice ale unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Joi, în jurul orei 00.26, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control, pe str. Calea Bucovinei, din localitate, autoturismul condus de  un bărbat, de 34 de ani, localnic.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-au fost recoltate două mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

comments

comments