full screen background image

Vremea va fi deosebit de caldă, joi şi vineri

vreme calda     Vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în Maramureş şi Transilvania şi 24 de grade în Oltenia, iar cele minime între 3 şi 12 grade.

Cerul va fi variabil la senin cu înnorări, mai ales în cursul zilei, în regiunile nordice şi centrale, unde numai izolat, cu precădere la munte, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul intervalului şi în Moldova şi pe litoral. Pe arii restrânse în zonele joase, îndeosebi noaptea, se va semnala ceaţă.

Vineri, valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, însă acestea vor fi în continuare mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie, cu precădere în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi mai ales noaptea, în zonele joase de relief local se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă, posibil persistentă în extremitatea de vest a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar trecător şi în Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni.

comments

comments