Șaisprezece polițiști francezi s-au ales cu răni ușoare, în noaptea de duminică spre luni, în urma violențelor produse între migranți și forțele de ordine în apropierea unei tabere improvizate în regiunea portului Calais (nord), relatează agerpres.
„Spre ora 23:00 (22:00 GMT) ieri seară, mai multe grupuri de migranți, până la 200 persoane, au încercat să încetinească și chiar să blocheze traficul pe șoseaua care duce spre portul Calais”, a indicat un purtător de cuvânt.
Migranții au aruncat cu diverse obiecte, iar 16 polițiști au fost răniți cu pietre. Forțele de ordine au răspuns cu 300 de grenade lacrimogene, iar calmul a revenit către miezul nopții.
„A fost pentru prima dată când incidentele au fost atât de violente și când avem, din nefericire, atâția colegi răniți. Suntem îngrijorați că, dacă într-una din zile va avea loc o revoltă în tabără, se va declanșa nebunia”, a declarat liderul locat al sindicatului SGP Police-Force Ouvriere, Gilles Debove.
Aproximativ 6.000 de migranți, veniți mai ales din Africa de Est, din Orientul Mijlociu și din Afganistan, trăiesc în condiții foarte precare, într-o tabără improvizată la Calais, la circa o oră de mers de centrul orașului. Aceștia speră să traverseze clandestin Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie, însă șansele de succes sunt foarte mici, în urma lucrărilor de securizare a zonei.