full screen background image

Primarul Sectorului 4 și-a dat demisia

piedone     Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și-a dat demisia miercuri, după ce cu o seară înainte peste 20.000 de persoane au ieșit în stradă pentru a cere demisia acestuia.

Într-un comunicatde presă, Piedone scrie că este tată și îl doare sufletul când se gândește la cei care sunt nevoiți să își îngroape copiii și transmite, totodată, condoleanțe familiilor îndoliate.

În primul rând, aș vrea sa îmi exprim din nou regretul pentru tragedia din Clubul Colectiv.

Sunt și eu tată și mă doare sufletul când mă gândesc la durerea celor care sunt nevoiți acum să – și îngroape copiii sau să tremure lângă patul de spital, sperând ca ei să se facă bine.

Condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere si sănătate celor care se luptă în aceste clipe pentru viață.

De asemenea, vreau să îmi exprim părerea de rău pentru reacțiile din primele clipe de după tragedie. Îmi dau seama acum că nu era momentul cel mai potrivit să vorbesc despre acte. Mărturisesc însă că motivul pentru care am făcut-o nu a fost pentru ca să îmi salvez pielea, ci dorința de a clarifica lucrurile cât mai repede, de a informa publicul despre documentele firmei care deținea Clubul Colectiv, din punct de vedere al competențelor Primăriei Sectorului 4.

După toate reacțiile din ultimele zile, după emoția și furia total justificate și exprimate în spațiul public în căutarea vinovaților, după miting-ul de ieri din Capitală îmi prezint astăzi demisia de Primar al Sectorului 4, în semn de respect față de victimele tragediei  și sper ca vidul legislativ și carențele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcționar, până la cel mai înalt for legislativ.

Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ți ceară să pleci și alte mii cer același lucru pe rețelele de socializare, e bine uneori să asculți.

Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lăsa Justiția să își spună cuvântul.

Le mulțumesc cetățenilor Sectorului 4 care au crezut în mine și care mi-au acordat voturile lor, le cer scuze că plec și vreau să îi asigur  că nu  i-am trădat niciodată.

Le cer iertare și celor care cred că am greșit, dar vreau să știe că am luptat mereu și pentru ei.

Poate că am ieșit uneori prea des la tv, dar am fost mândru de ceea ce am reușit să fac împreună și pentru bucureștenii mei, locuitori ai Sectorului 4.
Poate că alteori am fost prea gălăgios, prea ferm, prea hotărât, dar am făcut-o din cauza temperamentului meu impulsiv, supărat pe situațiile intolerabile.

Am vrut totdeauna să asigur un trai sigur, sănătos și civilizat cetățenilor din Sectorul 4. Poate că m-am implicat în prea multe lupte, poate am dus bătălii pe prea multe fronturi și am scăpat din vedere lucruri cu adevărat importante.

Cer iertare familiei mele pe care de multe ori am neglijat-o și îi rog pe cei dragi să mă ierte, dacă au avut de suferit din cauza mea.

Cu regret pentru familiile îndoliate și respect pentru cetățenii Capitalei care vor un sistem mai responsabil, care să îi protejeze mai bine, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete.

Cristian Popescu- Piedone,
De profesie om

comments

comments