full screen background image

Dosar penal pentru un tânăr din Fălticeni, prins conducând o maşină neînmatriculată

politia_rutiera     În cursul serii de miercuri, la ora 20.40, un echipaj din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control, pe DN 2E, în comuna Cornu Luncii, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Fălticeni.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul este neînmatriculat, autorizaţia de circulaţie provizorie fiind expirată din 22 iulie.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments