full screen background image

Femeile care au născut 3 sau mai mulţi copii, până în 1990, s-ar putea pensiona mai devreme

bebe     Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi au născut, până în 1990, cel puţin 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 10 ani ar putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 1 an dacă au 3 copii sau cu 2 ani dacă au peste 4 copii, conform unui proiect depus la Senat.

Proiectul de lege în acest sens a fost iniţiat de senatorul PSD Trifor Belacurencu şi se află în dezbatere la Senat.

Potrivit proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, reducerea vârstei de pensionare, în cazul femeilor care au născut cel puţin trei copii, până la data de 1 ianuarie 1990, pe care i-au crescut până la vârsta de zece ani, nu poate fi cumulată cu o alta, vârsta de pensionare redusă potrivit proiectului de lege amintit neputând fi mai mică de 55 de ani.

În expunerea de motive a proiectului se arată că o astfel de prevedere a fost introdusă prin ordonanţa de urgenţă nr. 49/2001, însă prin “adoptarea Legii nr. 263/2010 această prevedere a fost eliminată şi s-a creat o nedreptate şi o discriminare, deoarece femeile care au născut mai mulţi copii şi care au ieşi la pensie, în baza actului normativ mai sus menţionat, au beneficiat de aceste prevedere, iar cele care au ieşi sau care urmenază să iasă la pensie în baza Legii 263/2010 nu mai beneficiază această prevedere”.

comments

comments