Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, miercuri, la prezentarea Programului Operaţional 2014-2020 că Regiunea Nord – Est nu mai este cea mai săracă din UE potrivit unor date statistice preliminare, el arătând că în regiune s-au implementat multe proiecte europene.
Cătălin Nechifor a participat, miercuri, la Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, la prezentarea POR 2014-2020, un eveniment organizat de Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Cătălin Nechifor a spus în cadrul întâlnirii că anunţul FMI de marţi, privind revizuirea în creştere, a creşterii economice a României, de la 3,4% în acest an, la 3,9% prognozată pentru anul viitor ceea ce arată că există în continuare susţinere pe creştere.
„Vreau să rog Ministerul de resort şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională să nu mai folosim termenul că Regiunea Nord – Est este cea mai săracă din Europa. Să nu mai folosim termenul pentru că nu mai este. Nu mai suntem ultimii din Uniunea Europeană”, a spus Cătălin Nechifor.
El a precizat că Regiunea Nord – Est a depăşit Regiunea din Bulgaria.
„Ne-am mişcat foarte bine şi este important să înţelegem lucrul acesta”, a spus Nechifor care a adăugat că au fost extrem de multe proiecte implementate în Regiunea Nord – Est, au fost finanţări şi în zona privată şi în zona publică.
„Nu mai suntem ultimii din Europa. Cred că e o mândrie pentru noi, că am reuşit un progres important şi va fi greu să fim prima regiune din Europa în următorii trei – patru ani, dar creşterea economică a regiunii este consistentă şi eu cred că ponderea, creşterea noastră în regiune o datorăm şi Sucevei într-o măsură foarte mare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
El a declarat că a făcut aceste afirmaţii având informaţii preliminare statistice.
„Chiar dacă datele statistice sunt publicate un pic mai târziu pentru că aşa funcţionează statistică, eu am informaţiile preliminare care îmi spun că Regiunea nord est nu mai este ultima din Europa. Asta am vrut să vă zic şi va rog foarte mult să o spunem clar”, a conchis Nechifor.
România ca şi membru al Uniunii Europene se află undeva în prima parte a statelor europene care lansează coduri de proiecte, ghiduri de solicitant, axe prioritare, programe operaţionale.
“Aş vrea, pe scurt pentru că şi noi suntem beneficiari, Consiliul Judeţean, să punctez câteva lucruri. În primul rând Cetatea de Scaun a Sucevei care a început ca şi proiect în 2011 şi care se termină, practic suntem la ultimele reglaje fine în această toamnă. La Spitalul Judeţean Suceava finanţăm investiţii prin POR creând astfel infrastructuri. Avem Centrul de Creaţie şi Conservare a Tradiţiilor Populare, Muzeul de Istorie, Mănăstirea Putna, Biserica Turnu Roşu finanţate prin POR. Cred că acest instrument Programul Operaţional Sectorial oferă o paletă foarte largă de activităţi.” a adăugat Cătălin Nechifor.
De asemenea, au mai fost finanţate prin Programul Operaţional Regional 20 de şcoli din judeţul Suceava. Reamintim aici Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava “chiar ieri am văzut terenul de sport de la LPS, arată extraordinar” a precizat Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Miercuri, în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, a mai avut loc o şedinţă cu primarii din judeţul Suceava în care a fost prezentată Submăsura 7.2. – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, program finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României.
“Vreau să vă rog, aşa cum v-am mai rugat şi în trecut, să acordăm maximă importanţă cum plecăm la drum cu noile proiecte, este foarte important să ştim cerinţele ghidului pentru că sunt modificări faţă de trecut şi în egală măsură să fim în această perioadă şi activi pe PNDL. Sunt după cum ştiţi cu toţii 110 proiecte semnate pe PNDL care se implementează în Suceava, 75 de localităţi au proiecte pe apă, canal, drumuri, şcoli etc. După cum am informat în trecut, aştept o veste bună din partea Guvernului României, undeva pe 20 octombrie probabil, şi anume rectificarea bugetară pentru a putea finanţa aceste proiecte” a apreciat Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.