Consilierii județeni vor decide, marţi, asupra solicitării de modificare a statului de funcții al Muzeului Bucovinei.
Într-o cerere anterioară, directorul muzeului, Emil Ursu, dorea suplimentarea personalului care să deservească Cetatea de Scaun, recent refăcută cu fonduri europene.
El spunea că acolo ar mai fi nevoie de 3 guarzi și un muncitor.
În schimb, vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Rădulescu, a precizat că – potrivit legislației și ținând cont de numărul maxim de posturi stabilit pentru administrația județeană și unitățile subordonate – din numărul de posturi solicitate, se poate aproba doar un singur post de guard la Cetatea de Scaun.