full screen background image

Măsuri pentru ecologizarea perimetrului minier Leşu Ursului

poluare bistrita     În cursul zilei de miercuri, 9 septembrie, la sediul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, Gărzii de Mediu Suceava, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, Sistemului de Gospodărire al Apelor Suceava, Administraţiei Bazinale de Apă Siret, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, cât şi ai instituţiei prefectului, ai SC MinBucovina SA Vatra Dornei şi ai SC Conversmin SA Bucureşti.

Discuţiile au avut drept scop identificarea cauzelor care au generat poluarea de la galeria Isipoaia, din perimetrul minier Leşu Ursului, dar mai ales a soluţiilor tehnice pentru preîntâmpinarea incidentelor de mediu cauzate de evacuarea apelor de mină.

Lucrările de închidere şi ecologizare a minei Leşu Ursului – UP Tarniţa au fost demarate în anul 2013, nefiind încă finalizate. Pentru continuarea lucrărilor, miercuri se va desfăşura în teren predarea – primirea amplasamentului către asociaţia de constructori: SC Gavella COM SRL Oradea şi SC IPD PRO DEVELOPMENT SRL Bucureşti, căreia i-a fost încredinţată spre execuţie închiderea şi ecologizarea minei Leşu Ursului. Pentru aceste lucrări a fost alocată, în anul 2015, suma de 2 milioane de lei, acestea urmând să înceapă în perioada imediat următoare.

S-a hotărât ca beneficiarul lucrării, împreună cu proiectantul, să prezinte o prioritizare a lucrărilor necesar să mai fie executate în vederea reducerii riscului de creştere a debitelor evacuate pe gura galeriei Isipoaia, care va fi prezentată tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu în vederea identificării totodată a fondurilor necesare.

Se va analiza împreună cu reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Siret şi se va stabili programul de monitorizare a apei de mină evacuată din galeria Isipoaia, pentru perioada următoare.

Totodată, va fi informat şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu privire la situaţia actuală de la Mina Leşu Ursului.

La nivelul judeţului Suceava există 67 de perimetre miniere, din care 23 închise, ce necesită monitorizare, 7 la care se execută în prezent lucrări de închidere, iar 37 de obiective urmează a fi cuprinse în programele naţionale viitoare.

Din toate probele şi analizele efectuate până în prezent, nu există suspiciunea că viaţa oamenilor, a faunei acvatice şi a vegetaţiei au fost afectate.

comments

comments