full screen background image

Un tânăr din Moldoviţa a lovit cu maşina o femeie şi a plecat de la locul faptei

Politia rutiera     În cursul dimineţii de duminică, în jurul orei 08.20, în timp ce se deplasa pe acostamentul de pe marginea dreaptă a DJ 176, pe raza comunei Moldoviţa, o femeie de 37 de ani, din judeţul Mureş, a fost lovită din spate şi accidentată uşor de un autoturism înmatriculat în străinătate.

Conducătorul a oprit iniţial, iar după unele discuţii cu victima, a părăsit locul accidentului.

În urma activităților întreprinse de polițiști, a fost identificat conducătorul autoturismului ca fiind  un tânăr, de 25 de ani, din comuna Moldoviţa, precum şi autoturismul implicat, care se afla staţionat pe marginea DC “Pârâul Ascunsu”, la aproximativ 3 km de locul accidentului.

Conducătorul auto a refuzat  testarea cu aparatul etilotest, după care, a fost condus la spital, unde a refuzat şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, motivând că a consumat băuturi alcoolice după producerea accidentului.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments