full screen background image

Doi jurnaliști americani au fost împușcați mortal în timpul unei transmisiuni în direct

jurnam      UPDATE 21.50 Bărbatul care a împușcat mortal doi jurnaliști americani, aflați într-o transmisiune în direct, și care ulterior s-a împușcat în cap fost declarat mort la spital, informează Washington Post, citând poliția.

UPDATE 20.00 Potrivit autorităţilor, autorul atacului armat este, probabil, un fost angajat al postului de televiziune la care lucrau cei doi jurnaliști uciși. După incident, presupusul atacator s-a împuşcat în cap, aflându-se în stare critică la spital, mai amunță autoritățile.

“Suspectul este un fost angajat nemulţumit al postului tv WDBJ”, a declarat Terry McAuliffe, guvernatorul statului american Virginia.

“Suspectul în cazul atacului s-a împuşcat şi este în stare critică”, a comunicat Poliţia statului Virginia.

Bărbatul fusese blocat de poliţie pe Autostrada I-66, în zona Fauquier. Fiind încercuit de poliţie, suspectul, identificat drept Vester Flanagan, în vârstă de 41 de ani, s-a împuşcat în cap.

Atacatorul, identificat ulterior drept Vester Lee Flanagan, a fost cel care a filmat momentul în care i-a împuşcat pe cei doi apoi a postat imaginile pe un cont de Twitter cu numele de Bryce Williams, cont imediat suspendat.

Presa locală scrie că Vester Lee Flanagan a scris pe contul său de Twitter că s-ar fi plâns unei comisii de faptul că Alison Parker, reporterul pe care l-a împuşcat mortal, ar fi făcut comentarii rasiste la adresa sa.

Managerul general al postului de televiziune l-a descris pe Flanagan drept un barbat “nefericit”.

”L-am angajat ca reporter și avea talent și ceva experiență, cu toate că nu mai lucrase în domeniu de ceva timp. Și-a făcut o reputație de om cu care este foarte dificil să lucrezi. Se simțea ofensat foarte ușor. În cele din urmă, după multe incidente în care își lăsa furia să iasă la suprafață, a fost concediat și nu a reacționat bine, am fost nevoiți să chemăm poliția pentru a-l escorta afară din clădire”, a declarat Jeff Marks, citat de The Guardian.

Alison Parker era în ultima sa zi de lucru la emisiunea matinală pentru care făcea respectiva transmisiune. Femeia avea 24 de ani, avea o relaţie de nouă luni cu un alt coleg de la muncă, un prezentator, cu care se mutase recent.

Doi jurnaliști americani au fost împușcați mortal miercuri în timpul unei transmisiuni în direct, în localitatea Moneta din statul Virginia, informează Reuters.

Reporterul Alison Parker și cameramanul Adam Ward realizau un interviu în direct de postul local de televizune WDBJ7.

În timpul transmisiunii au putut fi auzite mai multe focuri de armă și țipete. Atacul s-a petrecut cu puțin înainte de ora locală 7, într-un mare centru comercial.

„Nu știm care este motivul și nici cine este asasinul”, a declarat directorul general al postului de televiziune, Jeffrey Marks.

Poliția investighează cazul.

comments

comments