full screen background image

Minori din Vicovu de Sus, prinşi în flagrant, în timp ce furau din casa unui localnic

furturi-din-locuinte     Miercuri, în jurul orei 00.35, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată, prin 112, despre faptul că, din podul locuinţei unui tânăr, de 20 de ani, din localitate, două persoane încercă să sustragă bunuri.

Polițiștii deplasați operativ la fața locului au identificat, în podul locuinţei, doi minori, unul de 17 ani şi celălalt de 15 ani, ambii localnici.

Polițiștii au stabilit faptul că minorii au sustras, din locuința părții vătămate, un televizor, un ham şi un lanţ, bunuri estimate la suma de 1.300 de lei.

Minorul de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Minorul de 15 ani urmează a fi prezentat Serviciului de Medicină Legală Suceava, în vederea expertizării psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments