full screen background image

Alarmă pe Dunăre: Nivelul apei a scăzut drastic.

dunarea scazuta 2015     Situaţie disperată pe Dunăre, din cauza secetei. Vorbim despre o scădere drastică de nivel a apei. Marius Mătreaţă, directorul Institutului Național de Hidrologie afirmă însă că în jur de 20 august se așteaptă ca nivelul Dunării să crească, având în vedere precipitațiile care sunt așteptate în intervalul 15-18 august.

În momentul de față, la Baziaș avem un debit de 2.600 de metri cubi pe secundă, suntem în momentul de față la 60-70% față de debitul normal. Ca evoluție, se va menține tendința de ușoară scădere la intrarea în țară. Nu vorbim de o variație foarte bruscă, dar se menține tendința de scădere în perioda 18-19 august ajungem la debite de 2.400 de metri cubi pe secundă.

După această perioadă ne așteptăm, având în vedere precipitațiile din intervalul 15-18 august, la o tendință de ușoară creștere după data de 20 august.

Comparativ cu alte perioade similare din ultimii ani, în momentul de față estimăm că valorile minime se apropie de cele din august 2007, luna în care am avut debite de 2.300 de metri cubi pe secundă”, a declarat Marius Mătreaţă, directorul Institutului Național de Hidrologie, pentru Știrile B1.

Evident că desfășurareaactivităţilor navale în condiții normale nu mai este posibilă la aceste valori scăzute. Valorile nu sunt deosebit de scăzute dacă ne raportăm la valorile minime istorice. Suntem peste valorile minime înregistrate în 2012, 2013. Suntem cu mult peste valorile minime înregistrate în 2003. În ultimii ani au existat astfel de tendințe”, a completat acesta.

Dunărea este supravegheată de o săptămână de doi sateliţi după ce valul de căldură a dus la o scădere fără precedent a nivelului apei. Sateliţii monitorizează traficul pe apă. Autorităţile trebuie să ştie câte nave tranzitează Dunărea deoarece riscul unor accidente este foarte mare. Potrivit specialiștilor, în această perioadă, cota a ajuns sub cea din 2003, când a fost de 69 de centimetri.

Autorităţile monitorizează nivelul fluviului cu ajutorul celor doi sateliţi Sentinel al Agenției Spațiale Europene. Imaginile surprinse de aceştia au arătat că peste 120 de nave au rămas blocate pe Dunăre.

Potrivit Directorului proiectelor pentru mediu și securitate din cadrul Agenției Spațiale Române,100 dintre acestea nu au sistem de identificare. Până acum, din cauza secetei, autoritățile au închis portul Corabia, din județul Olt. Acolo nicio navă nu a mai putut acosta.

Meteorologii anunță că și lunile august și septembrie vor fi la fel de secetoase. Croazierele au fost deja suspendate și nu este exclus ca în curând și navele care transportă mărfuri să nu mai poata să circule.

comments

comments