full screen background image

Spitalul Județean deține aparatură modernă, dar mai are nevoie de medici

Spital judetean 2     Spitalul Județean Suceava ar mai avea nevoie de 15 medici, pentru a-și desfășura activitatea la standarde normale.

Cele mai mari probleme în asigurarea cu personal calificat se înregistrează la secțiile cardiologie, gastroenterologie și farmacie.

Directorul medical, Tiberius Brădăţan, a declarat că, în prezent, la cea mai importantă unitate spitalicească din județ, activează 196 de medici, dintre care 25 cu studii doctorale.

Brădăţan: “Avem 123 de medici primari, 51 de medici specialişti, 4 medici absolvenţi de Medicină generală, deci, fără specialitate, şi 18 medici rezidenţi, care se află sub contract cu Spitalul Judeţean Suceava şi care vor să ajunge să lucreze alături de noi. Începând cu 2009, la Spitalul din Suceava s-au angajat 79 de medici. Anul acesta, deja avem 9 medici angajaţi şi mai avem în procedură de angajare un număr de 7 posturi în diferite specialităţi.”

comments

comments