full screen background image

Spitalul Județean nu se confruntă cu o criză a medicamentelor

Spital judetean 2     Spitalul Județean Suceava dispune de suficiente medicamente şi nu sunt probleme în aprovizionare, așa cum se înregistrează la nivel național.

Directorul medical al inutăţii, Tiberius Brădăţan, a declarat că nu există întreruperi în livrări și că – pentru a se evita sincopele în asigurarea medicamentelor – conducerea spitalului a achiziţionat medicamente de peste 1 milion de lei, având stocuri pentru mai bine de o lună.

El consideră că disfuncţionalităţile în aprovizionarea cu medicamente sunt cauzate de managementul unităţilor.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alin Tucmeanu, ALIN TUCMEANU a anunțat că, în următoarele zile, vor fi făcute controale în spitale pe această temă.

Declaraţia a fost făcută după ce în presă au apărut informaţii că farmaciile mai multor spitale au rămas fără medicamente esenţiale, deoarece distribuitorii refuză să continue contractele încheiate anterior datei de 1 iulie, când a intrat în vigoare scăderea preţurilor la medicamente.

Tucmeanu a atenționat furnizorii de medicamente că au obligaţia de a respecta acordurile cadru şi contractele încheiate.

comments

comments