full screen background image

“Şcoala pentru femei”: şanse de ocupare profesională şi competenţe de dezvoltare a propriilor afaceri

Scoala femeilor 1     Asociaţia Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din  Întreprinderile Mici şi Mijlocii Suceava a lansat proiectul „Şcoala pentru femei”, proiect care, potrivit preşedintelui Liliana Agheorghicesei, constituie un punct de plecare pentru optimizarea facilitării intrării femeilor pe piaţa muncii.

„Nivelul de instruire şi abilităţile dobândite de femei în perioada implementării proiectului, cât şi după finalizarea acestuia, vor contribui la creşterea potenţialului economic şi social de la nivel local, regional şi naţional, la dezvoltarea afacerilor şi crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Liliana Agheorghicesei, cu prilejul conferinţei de lansare.

Proiectul îşi propune să contribuie la promovarea principiului egalităţii de şanse pe piaţa muncii, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, asigurându-se acces la acesta a tuturor reprezentantelor sexului feminin indiferent de etnie, apartenenţă religioasă, naţionalitate, categorie socială ori dizabilităţi.

De asemenea, proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor şi normelor europene şi internaţionale în vigoare, în ceea ce priveşte nevoile de integrare a grupurilor vulnerabile şi de combatere a discriminării; să asigure femei mai bine pregătite, pentru a face faţă provocărilor prezente şi viitoare şi, nu în cele din urmă, să contribuie la creşterea nivelului de ocupare, coeziune socială şi incluziune.

Pe de altă parte, programul de consiliere şi formare profesională va contribui la creşterea şanselor de ocupare profesională a femeilor, cât şi la creşterea competenţelor acestora de a-şi dezvolta afaceri proprii.

Totodată, proiectul va contribui la scăderea perioadei de inactivitate a femeilor, la integrarea şi reintegrarea lor pe piaţa muncii.

„Prin informarea şi consilierea oferite femeilor va creşte încrederea acestora în capacităţile proprii de a-şi găsi un loc de muncă, de a avansa în carieră, de a reuşi să împace viaţa profesională cu cea de familie, de a începe o afacere proprie”, a explicat Liliana Agheorghicesei.

Proiectul prevede înfiinţarea a 3 centre fixe de informare şi îndrumare, a unei reţele profesionale şi inter-profesională pentru femei, precum şi organizarea a 10 cursuri.

Astfel, femeile vor iniţiate sau calificate în meseriile/ocupaţiile de baby sitter, agent de securitate, îngrijitoare de bătrâni la domiciliu, lucrător meseriaş în executarea de produse artizanale din textile piele şi materiale similare, instructor animator, putându-se participa şi la cursuri de dezvoltare personală în vederea carierei, dezvoltarea competenţelor de utilizare a tehnologiei informaţiei şi comunicării, iniţiere în operaţiuni de contabilitate primară, contabil şi  de dezvoltarea competenţelor  lingvistice. Pe lângă acestea, vor fi ţinute seminarii pe teme privind dezvoltarea obiectivelor pentru afacerile mici şi mijlocii, ciclul de rezolvare a problemelor, metode de stimulare a creativităţii, metode de analiză a ideilor de afaceri, strategia şi mixul de marketing, comunicarea verbală/nonverbală în afaceri, managementul riscului, managementul schimbării, structura şi dezvoltarea unui plan de afaceri.

În cadrul proiectului, 14 persoane vor demara o activitate independentă.

Parteneri în proiectului finanţat prin POSDRU, Axa prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii” sunt Patronatul Tinerilor Întreprinzători Suceava, Lust Expert S.R.L. Suceava, Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Harghita şi Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj.

Vizate sunt Regiunile de Dezvoltare Nord-Est, Centru şi Nord-Vest, durata de implementare este de 17 luni, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 7,66 miliarde de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar