full screen background image

Autorităţile rădăuţene, în audienţă la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

mdrap     Reprezentanți ai Primăriei Rădăuți și ai unor instituții subordonate se întâlnesc, marţi, 14 iulie, la ora 10, cu secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sirma Caraman.

Audienţa a fost solicitată pentru a obţine clarificări în legătură cu îndeplinirea de către secretarul municipiului Rădăuţi, Marinică, Sofroni, a tuturor atribuţiilor prevăzute de lege.

În motivarea solicitării audienţei au fost prezentate problemele cu care se confruntă administraţia publică locală şi instituţiile subordonate – Direcţia de Asistenţă Socială, Spitalul Municipal, unităţile de învăţământ -, având în vedere lipsa unui primar în funcţie şi dizolvarea Consiliului Local.

Din delegaţia rădăuţeană fac parte secretarul municipiului, reprezentanţi ai Serviciului de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi ai Serviciului Buget, Finanţe, Conrabilitate din cadrul Primăriei Rădăuţi, directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială Rădăuţi, directorul Colegiului Tehnic Rădăuţi şi şeful Serviciului de Resurse Umane din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi.

Noul secretar al Primăriei Rădăuţi a cerut, ministerului şi prefecturii Suceava, la începutul lunii iunie, clarificări privind atribuţiile sale, dar încă nu a primit niciun răspuns.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

Untitled

 

comments

comments