full screen background image

Tânăr rănit după ce a intrat cu mopedul într-un cap de pod, la Mănăstirea Humorului

mopede     În cursul serii de joi, în jurul orei 20.00, pe DJ 177, în interiorul localităţii Mănăstirea Humorului, un tânăr, de 28 de ani, localnic, în timp ce conducea motociclul înmatriculat în străinătate, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei.

Din acest motiv, a pătruns pe contrasens şi s-a lovit de capătul unui pod.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului motociclului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat  mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments