În perioada 3 – 5 iulie, se va desfășura, la Rădăuți, cea de a XXIV-a ediție a Festivalului Intenațional de Folclor “Arcanul”.
Acesta este cel mai mare festival internațional din Moldova, datorită numărului mare de țări și de formații participante.
Anul acesta vor participa 16 ansambluri din ţară şi din străinătate.
Pe lângă artiștii din străinătate care vor evolua pe scenă (din Republica Moldova, Turcia, Serbia, Georgia, Ucraina, Grecia, Slovacia şi Algeria), în acest an sunt invitate și câteva formații din zonă, cum ar fi Ansamblul de cântece și dansuri ucrainene “Kozaciok” din Bălcăuți, Ansamblul “Strejăncuța” de la Straja, Ansamblul “Arcanul Bătrânesc” de la Frătăuţii Noi și Ansamblul Folcloric “Florile Bucovinei” al Casei de Cultură din Rădăuți.
Vineri, 3 iulie, de la ora 10, conducătorii fiecărui grup, însoţiţi de doi dansatori îmbrăcaţi în costume tradiţionale, participă la întâlnirea cu reprezentanţi ai municipiului Rădăuţi şi cu alte persoane marcante din oraş, în Sala Mare a Bibliotecii “Tudor Flondor”.
De la ora 18, va avea loc Parada cântecului, dansului şi portului popular, pe traseul Casa de Cultură – Centru (oprire şi spectacol de 5 minute pentru fiecare grup) – Scenă.
Deschiderea oficială a Festivalului Intenațional de Folclor “Arcanul” 2015 va fi la ora 19.30 şi va fi urmată de un Spectacol folcloric susţinut de formaţiile participante.
Un nou Spectacol al formaţiilor se va desfăşura şi sâmbătă, 4 iulie, la ora 17.
Duminică, 5 iulie, Parada cântecului, dansului şi portului popular, va avea traseul Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” – catedrală – Scenă, cu începere de la ora 12.
O oră mai târziu, va fi organizată Festivitatea de închidere a Festivalului Intenațional de Folclor “Arcanul” 2015, urmată de un Spectacol folcloric susţinut de formaţiile participante.
Manifestările vor cuprinde şi recitaluri ale interpreţilor Alexandra Dăncilă, Dana Dăncilă, Andreea Chisăliţă (vineri), Adriana Bucevschi, Ionela Popescu şi Marius Zgâianu (duminică).