full screen background image

Razii ale poliţiştilor în barurile şi discotecile din judeţ

Peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră, investigaţii criminale, ordine publică, secţiilor de poliţie rurală, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, dar şi poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au asigurat şi în acest week-end un mediu civilizat de distracţie pentru tineri. Au fost organizate 140 de controale în barurile şi discotecile de pe raza judeţului Suceava.

Acţiunea vine în continuarea demersului iniţiat în week-end-ul trecut de creştere a gradului de siguranţă a tinerilor, de această dată fiind vizată în mod prioritar problematica tinerilor care consumă băuturi alcoolice în baruri şi discoteci şi ulterior, încalcă legea urcându-se la volan punând în pericol viaţa lor dar , a celor care îi însoţesc dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Conducerea IPJ Suceava a iniţiat o acţiune cu efective sporite în vederea asigurării unui climat de ordine şi disciplină care să permită tinerilor veniţi să se distreze în mod civilizat să poată face acest lucru în deplină siguranţă.

“Fii treaz la volan” este sloganul sub care s-a derulat acţiunea, poliţiştii efectuând controale în 140 de unităţi publice (baruri şi discoteci), locaţii în care tinerii aleg să se distreze şi uneori consumă alcool. Mesajul promovat de poliţişti către aceştia a fost să nu se urce ulterior la volan şi să conducă vehicule pe drumurile publice pentru a putea fi prevenite tragediile rutiere dar şi pentru a evita astfel răspunderea contravenţională sau penală.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost instruiţi 80 de administratori de baruri şi cluburi cu privire la condiţiile legale de comercializare a băuturilor alcoolice şi respectare a programului de funcţionare a unităţilor.

Acţiunea s-a desfăşurat în noapte de 11/12 noiembrie, între orele 21.00 – 03.00, pe raza întregului judeţ, atât în mediul rural cât şi în mediul urban.

Acţiunea a vizat, de asemenea, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă a discotecilor, barurilor, sălilor de jocuri de noroc.

În zona municipiului Suceava au fost organizate razii în discotecile din municipiul Suceava dar şi discotecile din comunele Adâncata şi Todireşti. Alături de poliţişti au fost partenerii partenerii de la Recrex – unitate specializată în domeniul asigurărilor, fiind distribuite tinerilor şi administratorilor barurilor peste 500 de materiale de informare ,,Fii Treaz la Volan”. De asemenea, materialele au fost postate pe mesele din cluburi pentru a fi citite de către tinerii şoferi şi a-şi însuşi recomandările.

Acţiuni de legitimare a persoanelor şi informare cu privire la riscurile alcoolului la volan au fost desfăşurate şi la evenimentul “Balul Gospodarilor” organizat în comuna Şcheia.

În cadrul acţiunilor derulate la nivelul întregului judeţ au fost legitimate peste 2500 de persoane.

Au fost verificate 140 de locaţii.

Au fost organizate 25 de filtre rutiere în proximitatea barurilor şi discotecilor şi au fost identificaţi la timp zeci de şoferi băuţi sau fără permis, înainte de producerea unor tragedii.

Sâmbătă, la ora 23.55, o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, în timp ce desfăşura activităţi în cadrul acţiunii pe baruri şi discoteci, a oprit pentru control pe raza comunei Berchișești, autoturismul condus de un minor, de 16 ani, din localitate, și în care se afla ca pasager tatăl acestuia, un localnic, de 50 de ani, ce emana halenă alcoolică și un alt bărbat, care a refuzat să se legitimeze și a devenit recalcitrant, motiv pentru care a fost încătușat.

Bărbatul de 50 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Minorul a fost testat și el cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acesta recunoscând faptul că, a condus autoturismul de la locuința sa spre centrul comunei deși nu posedă permis de conducere, întrucât la volan vroia să urce tatăl său, aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 16 ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar tatăl acestuia de 50 de ani sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Urmare a acţiunilor organizate, la nivelul întregului judeţ nu au fost sesizate agresiuni în zona barurilor şi discotecilor şi nu a fost înregistrat nici un eveniment rutier grav.

Astfel de acţiuni care necesită un efort uman şi logistic sporit din partea IPJ Suceava vor continua, poliţiştii atrăgând atenţia asupra faptului că manifestă toleranţă zero faţă de consumul de alcool la volan.

comments

comments