Consilierii locali din Fălticeni ar putea aproba, în ședința de joi, creșterea tarifului pentru depozitarea gunoaielor la Antilești, la 12 lei metrul cub pe lună.
Potrivit notei de fundamentare semnată de directorul general Goscom, Rodica Iruc, vechiul tarif, de 9,75 lei, a fost stabilit în anul 2007 și trebuie corelat cu evoluția generală a prețurilor din economie.
Rodica Iruc a precizat că unitatea pe care o conduce va constitui un cont bancar cu destinația “Fond de relocare a deșeurilor menajere de pe platforma Antilești”, în care va fi depusă o taxă de 10 lei pe metru cub pe lună, preluată de la Primăriile care utilizează acest depozit: Cornu Luncii, Mălini, Cristești, Vadu Moldovei, Bogdănești, Râșca, Forăști, Fântâna Mare, Boroaia, Bunești, Preutești, Baia și Hârtop.
Acest fond va fi utilizat de Primăria Fălticeni pentru relocarea deșeurilor menajere existente pe platforma Antilești, la viitorul depozit ecologic de la Moara.
Autorizația de mediu pentru platforma Antilești expiră pe 19 decembrie 2015.