Şefa Serviciului de Expertiză Medicală din Brăila a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită pentru a falsifica certificate de handicap.
Instanţa a decis ca şi una dintre subordonatele ei să fie arestată preventiv, în timp ce un al treilea medic a fost arestat la domiciliu.
În timpul şedinţei de judecată de miercuri seara, care a durat peste două ore, doctoriţele şi-au recunoscut vina.
Conform procurorilor, şefa serviciului de medicină a muncii și o subalternă au luat mită de la 150 de pacienţi în decursul ultimelor două luni. De fiecare dată, banii erau băgaţi printre actele de la dosarele medicale.În cazul celei de-a treia doctoriţe, există opt acte materiale de luare de mită, așa că aceasta a fost plasată în arest la domiciliu.
Imediat după aflarea deciziei instanței, avocaţii celor trei au declarat că vor face contestație.