full screen background image

Diplomă de merit acordată de IPJ unui bărbat care a găsit şi a restituit un portmoneu cu acte şi bani

3     Miercuri, 17 iunie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a acordat o diplomă de merit şi titlul de “Cetăţean al lunii iunie” unui bărbat, din municipiul Suceava, care prin gestul făcut şi spiritul civic de care a dat dovadă îşi merită locul de cinste în comunitatea suceveană.

Spiritul civic şi parteneriatul comunitate – poliţie reprezintă resurse şi instrumente a căror utilizare garantează o societate mai sigură şi o reacţie eficientă la provocările şi ameninţările din sfera infracţionalităţii.

Colaborarea dintre poliţie şi cetăţeni, comunicarea şi relaţionarea duc la permanentizarea stării de normalitate socială.

Miercuri, în jurul orei 09.10, la sediul IPJ Suceava s-a prezentat un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Suceava, care a declarat că a găsit, într-o staţie pentru mijloacele de transport în comun, de pe raza municipiului, un portmoneu, în care se află mai multe documente şi sume de bani în lei şi valută.

Poliţiştii au inventariat documentele aflate în portmoneu, găsind şi sumele de 332 de euro şi 210 lei.

În urma verificărilor făcute, a fost identificată şi persoana care a pierdut portmoneul, respectiv un bărbat, de 30 de ani, din comuna Cacica.

Acesta s-a prezentat la sediul IPJ Suceava şi, în prezenţa poliţiştilor, dar şi a bărbatului care i-a găsit portmoneul, i-au fost înmânate actele şi banii.

Tânărul a mulţumit poliţiştilor şi, în primul rând, bărbatului de 66 de ani, pentru cinstea şi spiritul civic de care a dat dovadă.

Poliţiştii suceveni mulţumesc cetăţenilor care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii şi colaborează prin toate modurile care le stau la dispoziţie, siguranţa socială fiind o valoare şi un deziderat comun ce poate fi atins doar prin parteneriatul socio – instituţional.

comments

comments