full screen background image

CSM dă aviz negativ pe modificarea Codurilor penale

ciocan judecator     Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a explicat, luni, că orice propunere de modificare  a unei legi trebuie discutată cu cei care vor fi direct afectaţi de aceasta.

“Am spus de fiecare dată, orice propunere de modificare a oricărei legi trebuie discutată cu cei care vor fi obligaţi să aplice legea. MJ a avut acelaşi punct de vedere mereu. Nu avem sincope în activitate. Am discutat cu colegii din CSM, discut azi şi cu membrii din CJ, să vedem dacă avem timp să dezbatem toate propunerile. Sunt câteva propuneri venite dinspre sistem şi care cred că ar trebui trecute la priorităţi. Noi am făcut de anul trecut câteva propuneri de modificări, avem obligaţia să transpunem anumite directive europene, deci toată povestea asta trebuie să ajungă la Comisia Juridică.”

CSM dă o lovitură Parlamentului şi spune nu modificărilor pe care deputaţii vor să le facă în Codurile Penale.

CSM nu este de acord, printre altele, cu dezincriminarea conflictului de interese şi nici cu introducerea “indiciilor temeinice” care să înlocuiască “suspiciunile rezonabile” atunci când se decide arestul preventiv.

Printre propuneri erau incluse dezincriminarera conflictului de interese, cei acuzati de corupţie să nu mai fie arestaţi preventiv şi să nu mai poarte cătuşe (doar arest la domiciliu sau control judiciar) dar şi înlocuirea sintagmei “arestarea pe baza suspiciunilor rezonabile” cu “arestarea pe baza indiciilor temeinice”.
Avizul CSM este consultativ.

Urmează ca cei din Comisia Juridică să îşi spună punctul de vedere, iar votul final se va da in Camera Deputaţilor.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza