full screen background image

Trei persoane rănite, în urma unui accident produs în Salcea

ambulanta suceava     Miercuri, la ora 10.10, pe DN 29, în oraşul Salcea, un tânăr, de 19 ani, din comuna Vereşti, în timp ce conducea autoturismul, nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers şi a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus în faţa sa de un bărbat, de 42 de ani, din comuna Hănţeşti.

Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui bărbat, de 52 de ani, şi a două femei, de 72 de ani, respectiv de 44 de ani, toţi din comuna Vereşti, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 19 ani.

Din cele trei victime, doar femeia de 44 de ani a fost transportată cu ambulanţa la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, ceilalţi doi refuzând să fie transportaţi la spital.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments