Premierul Victor Ponta a ajuns la Cotroceni, pentru o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis.
La discuțiile cu președintele participă și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și, potrivit unor surse, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Jurnaliștii l-au văzut pe Eugen Teodorovici urcând în mașina care îl ducea pe premier la Cotroceni.
Surse citate de Digi24 spun că întrevederea a fost solicitată de președintele Iohannis și că discuțiile vor aborda teme economice, în special aderarea României la zona euro.
Preşedintele şi premierul vor discuta și despre modificările aduse la Codul de procedură penală.