full screen background image

Matei Clipa, elev la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, medalie de bronz la Concursul Internațional “InfoMatrix”

viva cafe radauti clipa     Matei Clipa este elev, în clasa a X-a A, la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, clasa matematică informatică.
Recent a participat, la îndemnul profesorului – coordonator Gabriela Coajă, la Concursul internațional “InfoMatrix”, care s-a desfășurat la București și unde au participat concurenți din 51 de țări.

Matei a obținut medalia de bronz, cu scurt-metrajul “Time Thief” (“Hoțul de timp)”, un film despre tehnologia modernă care fură din timpul prețios al adolescenților.

Este un premiu important pentru el, îl face mândru și fericit pentu că a ales să participe.

Matei Clipa a fost invitat în emisiunea VIVA Cafe, realizată în studioul VIVA FM Rădăuţi şi a vorbit despre mesajul filmului său.

Clipa: “Este un consurs cu cinci căi de participare. Eu am participat la secțiunea scurt-metraj. Această etapă internațională, s-a ținut la București și au fost prezente echipe din 51 de țări. Tema dată, anul acesta, a fost furtul. Și, de aici, mi-am imaginat cum unele lucruri îmi fură mie timpul, și m-am gândit să fac ceva diferit, nu furt clasic de informație, bani sau alte lucruri. M-am gândit să merg pe latura aceasta, de furtul timpului”.

Elevul rădăuţean a făcut şi un scurt rezumat al producţiei sale.

Clipa: “În film, este vorba despre un personaj principal, care reprezintă tehnologia din ziua de astăzi, care ne fură timpul. El, prin timpul pe care ni-l fură, trăiește. Fără timpul nostru, el ar muri. Punctul culminant al filmului este atunci când un băiat își pierde timpul într-o cofetărie, în loc să meargă la ore, jucându-se pe telefon. O colegă vine și îl anunță disperată că mama lui a avut un accident, dar el, foarte preocupat de acel joc, nu o bagă în seamă ca și cum mama lui ar fi ok, și pur și simplu își continuă joaca. Apoi, apare personajul principal care este, să spun așa, drăcușorul de pe umărul stâng, și îl îndeamnă să continue joaca, să nu-i pese de viață. Apoi, apare îngerașul de pe umărul drept, care îl îndeamnă pur și simplu să lase lumea virtuală și să trăiască într-o lume reală. După un schimb de replici, băiatul își dă seama, în sfârșit, de gravitatea situației, lasă telefonul și își propune să facă o schimbare în viața lui, trăindu-și viața mai mult în real, decât pe rețelele de socializare sau jucându-se. În cele din urmă, personajul rău, fără timpul individului, ajunge să moară. Şi așa ajunge să fie o lume mai bună. Am făcut acest film pentru a face o trezire în mintea unora care, ca și mine, de altfel, pierd foarte mult timp pe rețelele de socializare, pe telefon, pe jocuri, și m-am gândit că, în acest fel, cu această ocazie, pot să-i ajut pe unii”.

Filmul este pe Youtube – InfoMatrix 2015, se numește “Time Thief” (“Hoțul de timp”) și are subtitrare în limba română.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

matei clipa 2

comments

comments