full screen background image

3 tineri care furau bunuri de maşini, în zona Fălticeni, prinşi de poliţişti

furt din masina     Poliţiştii judiciarişti au desfăşurat activităţi investigative complexe pentru identificarea autorilor în mai multe cauze de furt din auto, săvârşite pe raza municipiului Fălticeni, în perioada aprilie – mai 2015. Au fost identificaţi 3 tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 21 de ani, în sarcina acestora probându-se săvârşirea a cel puţin 6 furturi din auto. Tinerii acţionau în baza unor înţelegeri prealabile, procurându-şi sisteme specifice de deschidere şi spargere a încuietorilor, existând o interacţiune permanentă în punerea în executare a rezoluţiei infracţionale. Doi dintre tineri au fost reţinuţi şi introduşi în arestul IPJ Suceava, un al treilea fiind cercetat în stare de libertate.

În urma activităţilor investigative specifice, marţi, la ora 02.30, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr, de 20 de ani, din comuna Râșca.

Acesta a manifestat un comportament suspect, astfel încât s-a procedat la controlul portbagajului autoturismului, ocazie cu care în interior a fost găsită o antenă pentru o stație auto, care avea cablul tăiat.

Fiind întrebat cu privire la proveniența antenei, tânărul  a declarat că aparține celuilalt ocupant al maşinii, respectiv un alt bărbat, de 20 de ani, din comuna Bunești.

Întrucât au existat neconcordanțe între declarațiile verbale ale celor doi, autoturismul și ocupanții au fost conduși la sediul subunității pentru clarificarea situației lor.

În urma controlului autoturismului, în interior au fost găsite mai multe documente  pentru autoturisme, mai multe chei pentru autoturisme, produse electronice, o lanternă şi cabluri pentru baterie auto.

În urma cercetărilor efectuate s-a reușit documentarea activității infracționale a celor doi, precum şi a unui alt tânăr, de 21 de ani,  stabilindu-se că sunt bănuiţi pentru cel puţin 6 furturi comise pe raza municipiului Fălticeni.

Astfel, în noaptea de 22/23 aprilie, tânărul de 20 de ani din Buneşti, a pătruns în autoutilitara unui bărbat, de 49 de ani, din Fălticeni, pe portiera lăsată descuiată, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 800 de lei, parțial recuperate.

În noaptea de 29/30 aprilie, tânărul de 20 de ani, împreună cu un alt bărbat, de 21 de ani, din comuna Buneşti, au pătruns prin folosirea de chei potrivite, în autoutilitara unui bărbat, de 28 de ani, din Fălticeni, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 900 de lei, care au fost recuperate.

În noaptea de 16/17 mai, tânărul de 20 de ani din Buneşti a pătruns prin folosirea de chei potrivite în autoturismul unei părți vătămate, de 35 de ani, din Fălticeni, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 800 de lei, care au fost recuperate.

În noaptea de 20/21 mai, cei doi tineri din Buneşti au pătruns prin forțarea unui geam mobil de la portiera  autoutilitarei unui bărbat, de 26 ani, din Fălticeni, de unde au sustras bunuri în valoare de circa 700 de lei, parțial recuperate.

În seara zilei de 25 mai, tânărul de 20 de ani din Buneşti, împreună cu tânărul din comuna Râşca s-au deplasat în zona str. Izvor, din Fălticeni, cu scopul de a comite infracțiuni de furt din autoturisme.

Au pătruns, prin folosirea de chei, într-un autoturism, ce aparţine unui bărbat, de 45 de ani, din Fălticeni, de unde au sustras un modulator FM, o lanternă,  cabluri pentru baterie auto.

Tot în acea noapte, de pe un autoturism, au tăiat cablul și au sustras o antenă pentru stație auto.

De asemenea, la data de 27 mai, în continuarea cercetărilor efectuate privind furtul unei autoutilitare, comis în noaptea de 19/20 mai, în urma măsurilor operative întreprinse, s-a probat activitatea infracţională a aceloraşi tineri, de 20 de ani, din comuna Buneşti şi din comuna Rîşca.

În baza probatoriului administrat în cauză, faţă de cei doi s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind introduşi în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Prejudiciul cauzat prin comiterea furturilor de şi din autovehicule a fost recuperat în proporţie de 80 %.

Dosarul întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, a fost prezentat unităţii de parchet care a opinat pentru cercetarea autorilor în stare de libertate, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat în mare parte, urmând să fie soluţionat procedural de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale  Fălticeni.

Totodată, poliţiştii  atrag atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor.

Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:
– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;
– nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori ;
– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor ;
– când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră  şi asiguraţi portierele ; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;
– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;
– dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;
– încercaţi să montaţi aparatura audio pe un sistem tip şină, cu fişe, care să permită o deconectare uşoară şi fără riscuri ;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii ;
– nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte ; obiceiul de a încuia în torpedou banii , atrage de obicei atenţia;
– cumpăraţi-vă şi dotaţi-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj şi nu în ultimul rând pentru rezervor.

comments

comments