full screen background image

Furturi de bunuri din case aflate în construcţie, în Şcheia

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA     Un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția, marţi, la ora 10.00, despre faptul că, în noaptea de 18 / 19 mai, persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri din imobilele aflate în construcţie aparţinând fiilor săi, de 32 de ani, şi respectiv 29 de ani, situate în satul Şcheia.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că imobilele victimelor se află în stadiu de construcţie și nu sunt locuite, proprietarii fiind plecaţi în străinătate.

Astfel, profitând de lipsa sistemelor de pază sau alarmare, prin spargerea unui geam, persoane necunoscute au pătruns în interiorul imobilului bărbatului de 32 de ani, de unde au sustras cablu din cupru folosit pentru instalaţia electrică, 2 drujbe și 2 role de cablu cu prelungitor, iar ulterior, prin folosirea cheii de la intrare, din imobilul celuilalt bărbat, au sustras o motocositoare şi o rolă de cablu cu prelungitor.

În urma verificării perimetrului celor două imobile, polițiștii au identificat abandonate motocositoarea şi cele două drujbe.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului, estimat la 900 de lei.

comments

comments