full screen background image

85 de câini fără stăpân au fost eutanasiaţi în adăposturile din Lunca Sucevei

caini vagabonzi     Peste 2.000 de câini fără stăpân au fost adunaţi de pe străzile din municipiul Suceava şi transportaţi în adăposturile de pe malul râului cu acelaşi nume.

Acţiunea a început în septembrie 2014, iar de la momentul respectiv, direct din ţarcuri, în România au fost adoptaţi 200 de maidanezi, în Germania, 340, în timp ce 85 de canine, din rândul celor bolnave incurabil sau deosebit de agresive, au fost eutanasiate.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu: “Ducem o campanie de zi cu zi, cu aceşti câini. Însă, din păcate, problema este mult mai complexă, pentru că, după ce îi strângem, apar alţii din zonele limitrofe, respectiv de la Şcheia, Sfântu Ilie, Ipoteşti, Salcea şi Adîncata. De aceea, gândim un program în cadrul căruia să facem sterilizări şi la casele particulare, la câinii cu stăpân. Sigur că mai face şi eutanasieri, la cei care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, care sunt bolnavi incurabil. Pe timpul campaniei amintite, au fost sterilizaţi 550 de câini, iar  alţi 770 microcipaţi.”

La începutul lunii septembrie 2014, pentru capturarea animalelor vagabonde, Primăria municipiului Suceava a semnat un contract de asociere cu Diasil Service, operator care lucrează în cooperare cu Serviciul de ecarisaj al Primăriei.

Pe de altă parte, în vederea îngrijirii câinilor comunitari, partenerii germani ai Asociației pentru protecția animalelor “Pro Animals Tina” Suceava s-au oferit să cheltuiască anual o sumă de 100.000 de euro.

comments

comments