full screen background image

Guvernele României şi Bulgariei se reunesc în şedinţă comună

ponta    Guvernele României şi Bulgariei se reunesc, vineri, la Craiova, într-o nouă şedinţă comună, pentru discuţii privind proiecte de colaborare în energie, transporturi, dezvoltare regională, turism, precum şi despre Strategia UE pentru regiunea Dunării.

“O atenţie deosebită va fi acordată coordonării în plan european, având în vedere obiectivele comune şi poziţiile apropiate pe multiple dosare de actualitate, precum consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, Planul Juncker, aderarea la spaţiul Schengen, Parteneriatul Estic”, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Bucureşti, conform Mediafax.
Cu ocazia reuniunii, va fi andosată o Declaraţie politică la nivel celor două guverne şi vor fi semnate, între ministerele de resort din România şi Bulgaria, o serie de acorduri şi protocoale în domeniul afacerilor interne, energiei, sănătăţii şi situaţiilor de urgenţă, fiscalităţii (evitarea dublei impuneri), turismului.
Şedinţa comună de guvern româno-bulgară va fi precedată de o reuniune trilaterală, la nivel de prim-miniştri, între România, Bulgaria şi Serbia.
Agenda de discuţii a reuniunii trilaterale cuprinde stadiul şi perspectivele cooperării  în domeniile: energie, transporturi, afaceri interne, agendă digitală/telecomunicaţii şi proiectele care vor fi promovate în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Va fi analizată situaţia interconectării infrastructurii celor trei ţări (rutieră, cale ferată, conectare reţele de electricitate şi gaze), precum şi modalităţile de atragere de fonduri pentru finanţarea acestora.
Procesul de aderare a Serbiei la UE şi evoluţiile regionale de interes  (Balcanii de Vest, Parteneriatul Estic) vor figura, de asemenea,pe agenda de discuţii.

În martie anul trecut, Guvernele român şi bulgar s-au reunit în şedinţă comună la Ruse (Bulgaria), la reuniune fiind prezent şi atunci prim-ministrul Serbiei.

comments

comments