full screen background image

Urmărire pentru reţinerea unui tânăr din Vicovu de Sus, care conducea băut şi cu permisul reţinut de mai bine un an

Duminică, în jurul orei 17.30, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Calea Bucovinei din localitate.

Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, pe o distanţă de aproximativ 900 metri.

Într-o curbă, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard din beton.

După impact, doi bărbaţi au coborât din interior și au fugit în direcţii diferite, polițiștii procedând la urmărirea și imobilizarea conducătorului auto, identificat ca fiind un tânăr, de 26 de ani, din orașul Vicovu de Sus.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are permisul de conducere reţinut din 11 august 2015, fără drept de circulaţie, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, ce va fi soluționat procedural, tânărul fiind și sancționat contravențional conform O.U.G. nr.195/2002.

comments

comments




Leave a Reply

avatar