“Dumnezeiescul fapt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinţei şi trăirii noastre creştine, este piatra de temelie a propovăduirii Sfinţilor Apostoli, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni 15, 14).
† P I M E N,
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.
IUBIŢI CREDINCIOŞI,
Prăznuim omorârea morţii prin moartea pe cruce şi învierea din mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înviind Iisus, „toate s-au umplut de lumină şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt“, după cum glăsuiesc cântările de la praznicul Învierii, „sărbătoarea sărbătorilor“. Lumina Învierii este lumina Celui Care este lumină (I Ioan 1, 5), Celui Care este „Lumina lumii“ (Ioan 8, 12).
Dumnezeiescul fapt al Învierii a fost adeverit de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos „înfăţişându-Se pe Sine viu timp de patruzeci de zile, până în ziua în care S-a înălţat la cer“ (Faptele Apostolilor 1, 2-3); S-a înfăţişat femeilor mironosiţe venite la mormânt ca să ungă cu miresme Preasfântul Său Trup (Luca 24, 1); S-a arătat Apostolilor începând chiar din seara zilei Învierii (Ioan 20, 19-20). „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi…“ (I Corinteni 15, 6), încredinţându-i pe toţi, chiar şi pe Toma (Ioan 20, 26-29), de adevărul Învierii Sale din morţi.
Învierea Mântuitorului este un fapt înscris în istoria vremii, fapt care se primeşte şi se înţelege prin credinţă (Ioan 20, 29). Credinţa este darul lui Dumnezeu dat fiecăruia dintre noi. Prin credinţă înţelegem toate cele făcute de Dumnezeu (Evrei 11, 1- 40). „Fără credinţă dar nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci, cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută“ (Evrei 11, 6). Credinţa trebuie să fie însoţită de inima curată: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5, 8). Credinţa, darul lui Dumnezeu, trebuie s-o unim cu faptele bune, faptele de milostenie, ca să fie vie, lucrătoare: „Credinţa fără fapte este moartă“ (Iacov 2, 17).
Dumnezeiescul fapt al Învierii îl simţim, îl trăim în chip tainic şi negrăit în adâncul inimilor noastre, aşa cum l-au simţit şi trăit toate generaţiile de creştini de-a lungul celor 2000 de ani.
Dumnezeiescul fapt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinţei şi a trăirii noastre creştine, este piatra de temelie a propovăduirii Sfinţilor Apostoli, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni 15, 14).
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a credinţei şi trăirii miilor de mărturisitori şi mucenici din primele veacuri ale creştinismului, începând cu Sfântul Arhidiacon Ştefan, până în zilele noastre, în timpul regimului comunist ateu, şi va continua până la sfârşitul veacurilor. Mucenicia face parte din legea trăirii noastre creştine, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El“ (Filipeni 1, 29).
„Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu…“
Prin Învierea Sa din morţi, Hristos ne-a încredinţat că şi noi vom învia cu trupul la obşteasca înviere (Ioan 6, 40). Având această încredinţare din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înţelegem că viaţa noastră pământească nu se termină la marginea mormântului, ci ea continuă cu sufletul, care este nemuritor, în Împărăţia lui Dumnezeu. Acolo vom fi rânduiţi în ceata cea de-a dreapta sau a celei de-a stânga, în rai sau în iad, potrivit cu faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră pământească (Matei 16, 27; 25, 31-46). De aceea trebuie să ne îngrijim, cât trăim pe acest pământ, pentru un sfârşit creştinesc, ca să putem da răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne străduim să nu ne lăsăm prinşi în laţurile păcatului care bate la poarta inimii noastre sub forma gândului. Să ne silim să ne îndreptăm paşii cât mai des la scaunul de spovedanie pentru a lua iertarea păcatelor şi dezlegarea pentru a ne împărtăşi cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să nu îndrăznim să ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine fără spovedanie şi dezlegare de la preotul duhovnic, căci, în acest caz, ne împărtăşim spre osândă veşnică. Mulţi întreabă astăzi cum este mai bine să se împărtăşească, mai des sau mai rar? Sfântul Ioan Damaschin le răspunde: „… Acei ce au cuget curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci niciodată să nu se împărtăşească“. Aceeaşi povaţă o dă şi Sfântul Ioan Gură de Aur şi toţi Sfinţii Părinţi, purtători de Dumnezeu, ai Sfintei noastre Biserici dreptmăritoare.
Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtăşanie. Ele sunt datoare să facă aceasta şi după ce copiii lor merg la grădiniţă şi apoi la şcoală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naşte copii, ci cea care îi şi educă şi îi creşte în duhul învăţăturii şi moralei dreptei credinţe creştine.
Vedem că astăzi elevii în şcoală, pe lângă cunoştinţele folositoare lor şi societăţii, primesc şi învăţături nesănătoase pentru viaţa lor, la vârsta lor necoaptă, învăţături cu titlul Educaţia pentru sănătate, educaţie care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în şcoala niciunei altei religii necreştine. Ca urmare a acestei situaţii, părinţii elevilor, profesorii care predau religia, preoţii şi fiecare dintre noi trebuie să arătăm copiilor gravitatea acestei educaţii. Suntem datori să ne rugăm şi mai mult şi cu toată inima pentru luminarea minţii celor care împărtăşesc şcolarilor cunoştinţele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică.
Închei cuvântul meu pastoral cu povăţuirile Sfântului Apostol Pavel date credincioşilor din Efes: „Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu… şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi… Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere… nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor (creştinilor – n.n.). Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulţumire. Căci aceasta s-o ştiţi bine, că niciun desfrânat sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte…, umblaţi ca fii ai luminii, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Să nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre, mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl“ (5, 1-6; 8, 16-20).
Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace şi bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.
În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal
HRISTOS A ÎNVIAT!”
