full screen background image

12 martie – “Răgaz de cinci secunde”

doza de educatie     Bun găsit, dragii mei!

Săptămâna aceasta, am făcut ce-am făcut și gândul m-a tot dus spre copilărie, spre vremea adolescenței și, în general, spre cele petrecute deja. Și, ca un făcut, au fost multe în jurul meu auzite, ce m-au dus cu gândul tot spre trecut. Spre exemplu ieri, în drum spre casă, am întâlnit o fetiță cu ochii în lacrimi, care iși scutura uniforma de praful adunat în urma unei căzături. Bunica o ajuta și, din dorința de a-i șterge mai cu grabă supărarea, i-a spus: “Lasă, că până te măriți, îți trece!”

Vorba aceasta am auzit-o și eu, de multe ori. Cam până m-am măritat, pentru că apoi, ce-i drept, nu-și mai avea rostul death line-ul. Uneori, mă amuza, alteori, mă supăra mai rău. Căci, aș fi vrut să-mi treacă pe loc durerea. Și mi se părea că cel ce rostește aceste cuvinte nu poate înțelege cum stau lucrurile și ia în râs nefericita întâmplare.

Nu știu cum s-o fi simțind fetița de care vă povesteam… În schimb, știu că această replică nu se înscrie în rândul celor inspirate, ce e indicat a fi folosite în astfel de situații. Așa cum mi se par la fel de neinspirate cele de genul: “Nu plânge! Nu e un capăt de țară!” sau “Nu-ți face griji!”. Sunt replici pe care le folosim adesea, când îl vedem pe cel mic plângând sau suferind. Adulți fiind, știm că toate au o rezolvare, mai apropiată sau mai îndepărtată. Dar copilul nu știe și nici nu vrea să știe, în acel moment. El vrea să plângă și da, i se pare că ce i s-a întâmplat e un capăt de țară. Și ar prefera susținere și înțelegere sau doar o îmbrățișare în tăcere.

Ca părinți, vrem să îi vedem pe cei mici cât mai puțin în situația de a pierde, de a suferi sau chiar de a plânge. Dar lucrurile acestea se întâmplă. Iar noi reacționăm așa cum spuneam mai sus, având modelele primite de la părinții noștri. “Lasă! Data viitoare vei reuși.” Neinspirat. Cel mic voia să reușească acum. Mai potrivită ar fi o replică în genul “Dacă mi s-ar fi întâmplat mie, aș fi fost și eu foarte dezamăgit”. Căci, atunci se va simți înțeles.

E drept că e greu să ieșim din tipare care au fost  construite din copilărie, legate de felul în care încercăm să-i ajutăm pe ceilalți. Dar am putea să intrăm în noile tipare, dacă în astfel de situații, în loc să reacționăm instantaneu la durerea celuilalt, ne-am acorda un răgaz de 5 secunde. Minim. În care să găsim replica adecvată. Care poate face cu adevărat bine. Care poate deschide robinetul curgerii trăirilor celui ce suferă, pentru ca, mai apoi, să meargă mai departe, în bune condiții.

Concluzia: în situații de criză pentru cei mici, înainte de a reacționa, acordați-vă un răgaz de cinci secunde. Timp în care să găsiți replica inspirată, ce nu va da un termen nedefinit până va trece durerea. Căci, zicerea cu măritișul nu funcționează! Trăiți dezamăgirea lor acum, în același timp cu ei, fiți cei ce le gestionați emoțiile în direcția bună, până învață ei să o facă. Vă pot fi de ajutor și dozele zilnice de educație.

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza