În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 03.37, Poliția orașului Dolhasca a fost sesizată, prin 112, despre faptul că, într-un bar din localitate, un bărbat a fost victima unei agresiuni.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara de 10 februarie, în jurul orei 22.30, victima, un bărbat, de 25 de ani, din localitate, s-a întâlnit, într-un bar din oraşul Dolhasca, cu doi localnici, unul, de 34 de ani, și celălalt de 22 de ani, cu care a consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 03.00-03.30.
Ulterior, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, bărbatul de 34 de ani și cel de 22 de ani l-au agresat pe bărbatul de 25 de ani, inclusiv cu un obiect tăietor – înţepător, după care au fugit.
În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca după examinarea medico-legală a victimei să fie efectuată încadrarea juridică a faptei şi să se dispună procedural.