full screen background image

Şofer din Bilca, găsit la 5 zile după ce a lovit cu maşina un pieton şi a părăsit locul faptei

Politia rutiera     În urma activităților desfășurate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Rădăuți și ai Postului de poliție Bilca, a fost identificat, marţi, autorul accidentului produs la 29 ianuarie, pe DJ 178 C, în comuna Bilca.

Poliţiştii au stabilit că autorul respectivului accident este un localnic, în vârstă de 22 de ani.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 29 ianuarie, în jurul orei 20.00, tânărul a condus autoturismul, pe DJ 178 C, pe raza localităţii de domiciliu.

Cu această ocazie, a acroșat un bărbat, care se deplasa neregulamentar, în calitate de pieton, pe partea carosabilă.

După impact, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, aproximativ 300 de metri, apoi s-a întors la locul accidentului, având o discuție cu pietonul, după care s-a deplasat la domiciliul său.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de ,vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea echipei de cercetare și modificare sau ștergerea urmelor accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane fără încuviințarea organelor de poliție.

comments

comments