full screen background image

Un deputat PNL de Botoşani riscă excluderea din partid

Verginel Gireadă     Deputatul liberal Verginel Gireadă a ajuns în vizorul conducerii PNL pentru condamnarea din primăvara 2012. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat sâmbătă că prevederea statutului PNL, privind excluderea membrilor condamnaţi pentru fapte de corupţie, se va aplica „invariabil pentru toţi”, făcând referire la cazurile Chiuariu, Hubert şi Gireadă.

De asemenea, Stroe a menţionat că, la nivelul „vechiului” PNL, se discută despre completarea statutului cu sancţiuni pentru cei cu dosare de corupţie, dar şi o departajare a sancţiunilor în funcţie de fazele procesului penal.Deputatul botoşănean Verginel Gireadă a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de patru ani, începând cu 5 aprilie 2012, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi uz de fals, după ce, în perioada în care era primar al comunei Mihai Eminescu, ar fi modificat un titlu de proprietate pentru a-şi însuşi un teren.

Deputatul Gireadă susţine că discuţia despre cazul său este nejustificată, având în vedere că nu a fost condamnat pentru fapte de corupţie.

comments

comments