Alina Gorghiu, copreşedintele PNL, este cercetată penal pentru fals şi uz de fals.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au deschis un dosar, după ce o persoană a reclamat-o pe Alina Gorghiu că şi-a obţinut ilegal diploma de mediator.
Mai exact, în plângere scrie că în aprilie 2009, patronul unei şcoli de formare a mediatorilor ar fi eliberat mai multe diplome, printre care şi pe cea a lui Gorghiu, fără ca persoanele respective să se fi prezentat la cursuri.
Copreşedintele PNL spune că acuzaţiile sunt nefondate şi că, după ce Parchetul va termina cercetările, va depune şi ea o plângere penală pentru denunţ calomnios.