full screen background image

Municipiul Suceava are, în acest an, un buget de austeritate

lungu 0309     Anul 2015 aduce austeritate pentru suceveni – în municipiul reședință de judeţ nu vor mai fi începute investiții noi.

Primarul Ion Lungu a declarat, miercuri, că bugetul, asemănător cu cel de anul trecut, nu permite decât continuarea lucrărilor începute.

El a detaliat prioritățile în investiții, care se ridică la echivalentul a 20 de milioane de euro, adică o treime din buget.

Lungu: “Centrul Cultural Bucovina, sper să ne ajute Dumnezeu să îl putem inaugura până pe 30 iunie. Lucrările la Cetatea de Scaun au ca termen de finalizarea luna aprilie. În acest an, va continua şi un proiect început anul trecut, reabilitarea unor străzi şi poduri cu fonduri europene, cu Bd. George Enescu, str. Universităţii, str. Cernăuţi, str. Traian Vuia, precum şi cu reparaţia capitală a podului şi a pasajului de cale ferată din Iţcani. Ca proiecte în derulare, mai avem modernizarea zonei centrale a oraşului, modernizarea iluminatului public cu fonduri elveţiene, campusul şcolar de la Liceul cu Program Sportiv, sala de sport la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare, modernizarea Pieţei Centrale şi introducerea de utilităţi în cartierul Europa.”

comments

comments