Podul din comuna Șcheia, peste pârâul cu același nume, va fi reparat cu bani de la Guvern, după ce executivul central a alocat 623.000 de lei pentru derularea investiției.
Primarul comunei Şcheia, Vasile Andriciuc, a precizat, în această dimineaţă, în cadrul emisiunii “Dimineţi Animate” de la Radio Viva FM, că primăria întocmeşte proiectul tehnic al investiţiei, după careexecutarea lucrării va fi scoasă la licitaţie.
Andriciuc: “Este un pod foarte circulat, care în ultimul timp era din ce în ce mai degradat, ceea ce a făcut să întocmesc o notă justificativă, printr-o expertiză tehnică şi un proeict tehnic, pe care am înaintat-o la Instituţia Prefectului. Aceasta a trimis-o către Guvern, care a alocat Primăriei Şcheia 623.000 de lei. Acum, Primăria întocmeşte proiectul tehnic, după care scoatem lucrarea la licitaţie, sau vom găsi o altă soluţie, astfel încât podul să poată asigura traficul. În 24 de ore, pe acest pod trec aproximativ 6.000 de maşini, de diferite tonaje.”
Podul, aflat pe drumul comunal 74, a fost afectat la inundaţiile din 2008, şi este folosit, practic, ca o centură a municipiului Suceava.