full screen background image

Tânăr din Tulcea arestat, după ce a furat dintr-o societate comercială suceveană

arestat     În continuarea cercetărilor efectuate de Poliția municipiului Suceava în cauza privind furtul comis de persoane necunoscute, dintr-o societate comercială din municipiul Suceava, în perioada 8-9 august, polițiștii au reușit, luni, identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei ca fiind un tânăr, de 21 de ani, din județul Tulcea, fără forme legale în comuna Burla, care a fost condus la sediul de poliție, unde a recunoscut comiterea faptei.

În urma probatoriului, s-a dispus reţinerea celui în cauză pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca, în cursul zilei de marţi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Astfel, în timp ce se îndeplineau formalităţile pentru reţinerea suspectului, în prezenţa apărătorului din oficiu, acesta a devenit incoerent şi recalcitrant, fiind necesară imobilizarea sa şi, ulterior, transportarea la unitate medicală.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar