Societatea comercială în insolvenţă “Termica” Suceava cere Primăriei municipiului Suceava să acopere, de la bugetul local, pierderile induse de prestarea serviciului public de transport, distribuirea şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat în perioada 9 noiembrie 2013-31 august 2014, acestea însumând 9,97 de milioane de lei.
Intervalul corespunde datei de la care a intrat în funcţiune noua centrală în cogenerare de înaltă eficienţă a societăţii comerciale Bioenergy, numai pentru luna august a anului 2014 pierderile pe care municipalitatea ar trebui să le acopere, conform solicitării Termica, ridicându-se la circa 244.000 de lei.
Conform adresei acestei din urmă firme către Primăria municipiului Suceava, pierderile invocate se compun din cele de pe reţelele de transport şi distribuţie, precum şi din cele cauzate de neaprobarea noului tarif majorat şi avizat de Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunale(ANRSC).
De cealaltă parte, primarul Ion Lungu susţine că Primăria, în cadrul Programului “Termoficare 2006-2015, căldură şi confort”, a finanţat lucrări de investiţii în valoare de 108,5 milioane de lei în reabilitarea reţelelor de transport şi distribuţie, dar şi a punctelor termice, pierderile fiind astfel reduse la aproximativ 33% din cantitatea de căldură intrată în sistem.
Lungu: “Continuarea acestor lucrări de reabilitare se va face etapizat, în funcţie de alocările bugetare, şi va determina reducerea pierderilor de la 33% la 20% din cantitatea de căldură cumpărată, respectiv din cea intrată în reţeaua de transport. După finalizarea investiţiilor, pierderile se vor putea menţine constante. Pentru acoperirea diferenţei dintre preţul local şi cel de facturare către populaţie, bugetul local a făcut un efort financiar consistent, constând în plăţi de 11,6 milioane de lei.”
Leave a Reply