full screen background image

Corina Crețu va primi portofoliul de Politici Regionale

corina cretu     Europarlamentarul PSD Corina Crețu va primi postul de comisar european pentru Politici Regionale, potrivit unor surse citate de digi24.ro.

Emil Hurezeanu a prezentat în direct viitoarea componență a Comisiei Europene, precizând că România nu a fost marginalizată și are un portofoliu important.

„Corina Crețu, comisar pentru Politici Regionale. Doamna Crețu, așa cum a spus domnul Băsescu, nu a fost decât într-o perioadă ad interim în fruntea comisariatului pentru Ajutor Umanitar, în virtutea unei glume, în realitate, doamna Crețu deține unul din cele mai importante portofolii”, a spus Emil Hurezeanu.

Aceeași informație a apărut și pe contul de Facebook al președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

„Felicitări Corinei Crețu! Ea va ocupa funcția de comisar pentru Politici regionale în Comisia Europeană. E unul dintre cele mai importante portofolii, reprezentând reușita și recunoașterea României la nivel european!”, a scris Zgonea, potrivit Mediafax.

comments

comments




Leave a Reply

avatar