full screen background image

Unitatea de Primire a Urgenţelor s-ar putea extinde

upu     Unitatea de Primire a Urgenţelor de pe lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sfântul Ion cel Nou” Suceava  ar putea intra în lucrări de extindere.

Aşa a anunţat şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, care a precizat că, la această dată este în curs de realizare proiectul tehnic.
“Suntem în stadiu de proiectare, de asumare a unei soluţii tehnice, pentru construirea, lipită de partea frontală a Spitalului, a unei structuri extinse, care să permită un flux mai corect pentru zona de urgenţă şi cu facilităţii mai importante pentru primirea bolnavilor”,  declară Nechifor.

Dezvoltarea sistemului UPU se face la parterul unităţii, incluzând construirea de încăperi noi pentru intervenţiile medicale primare de urgenţă, fluxul şi spaţiile pentru copii urmând a fi separate de cele pentru adulţi.

Alte spaţii vor fi destinate activităţii administrative, precum şi personalului medical care deserveşte UPU.

Ar putea fi amenajat şi un spaţiu acoperit pentru ambulanţele care vor aduce pacienţii la intrarea Unităţii de Primire a Urgenţelor.

Nu în cele din urmă, dată fiind expunerea la soare, pe acoperiş vor fi montate şi panouri solare pentru producerea de energie electrică.

comments

comments




Leave a Reply

avatar